Bine ai venit la Dr. Nicolae Bacalbașa

Operație de cancer la sân

În majoritatea cazurilor, cancerul de sân necesită o intervenție chirurgicală. Tipul operației poate fi recomandat de către medicul specialist, pe baza caracteristicilor cancerului, iar în unele cazuri, metoda intervenției poate fi aleasă împreună cu pacientul.

De aceea, este important ca opțiunile chirurgicale să fie cunoscute de către toate femeile, înainte de a ajunge în sala de operație, pentru a face cea mai bună alegere, alături de medic.

Astfel, există două tipuri principale de intervenții chirurgicale efectuate pentru îndepărtarea cancerului de sân:

1. Chirurgia de conservare a sânilor
Este o intervenție chirurgicală care îndepărtează tumora localizată la nivelul sânului și țesuturile normale din jurul acesteia. Cu alte cuvinte, aici porțiunea afectată de cancer este îndepărtată, dimensiunea tăieturii fiind direct proporțională cu mărimea tumorii. Această intervenție chirurgicală se mai numește lumpectomie, mastectomie parțială sau mastectomie segmentară.

2. Mastectomia
Este o intervenție chirurgicală în care este îndepărtat întregul sân, inclusiv tot țesutul mamar și, uneori, alte țesuturi din apropiere. În funcție de caz, unele femei pot avea nevoie ca ambii sâni să fie îndepărtați printr-o mastectomie dublă.

Mastectomia este recomandată, atunci când:

În cazul în care ai fost diagnosticată cu o astfel de afecțiune, mergi la medic, astfel încât să beneficiezi de una dintre cele două tipuri de intervenții, prin care îți poți salva viața! Domnul doctor Nicolae Bacalbașa este alături de toate pacientele care trec printr-un astfel de moment greu, cu mult profesionalism și cu o tehnica chirurgicală demnă de un expert!

Cancerul de sân poate fi tratat, mai ales în stadiile incipiente! De aceea, controalele periodice sunt esențiale!